luni, 3 august 2015

Ce să mănânci atunci când ești în vacanță ?


              Ce să mănânci atunci când ești în vacanță cred că este o întrebare adresată destul de frecvent, mai ales în rândul femeilor care vor să își mențină silueta de invidiat în locurile exotice pe care le vizitează. Cu atât mai mult, lumea vrea să se simtă bine din toate punctele de vedere, să se relaxeze, până la urmă acesta este scopul unei vacanțe, așadar felul și cantitatea de alimente pe care o alegem să o consumăm este extrem de importantă.

Este necesar să consumăm acele feluri de alimente/preparate pe care nu le-am mai consumat până atunci, sa diversificăm puțin stilul de viață, mai ales că fiecare țără vizitată aduce cu sine o multitudine de arome, feluri, fructe și preparate exotice și nemaiconsumate. Secretul este să știți să diversificați, să variați alimentația în așa fel încât la finalul zilei nu veți fi consumat doar feluri cunoscute de preparate, ci mai mult feluri noi, veți încerca arome și gusturi nebănuite.
Este valabil și în cazul deserturilor. Primul instinct pe care îl veți avea când veți merge în vacanță, sau într-un loc unde nu ați mai fost va fi acela de a consuma toate dulciurile, patiseriile, bomboanele, veți dori să încercați toate sortimentele de înghețată. Ei bine, lucrurile nu stau în felul acesta. Trebuie să vă controlați poftele și să nu mergeți pe principiul: "sunt în vacanță consum oricât și orice" pentru ca veți acumula mai multe kilograme decat e normal într-o vacanță (2-3 kg), iar corpul dumneavoastră va suferi toate transformările, organismul se va da peste cap și o veți lua de la capăt cu dieta. E esențial să aveți un echilibru alimentar, cât și un echilibru psihic, să nu cadeți dintr-o extremă în alta de la lună la lună.

Un plan ce cuprinde câteva idei pentru a mânca sănătos și a nu lua mult în greutate atunci când mergeți în vacanță:

1. Consumați alimentele și preparatele noi, exotice, în locul celorlalte și într-o cantitate mică.
2. Nu mergeți la supermarket atunci când vă este foame, veți cumpăra alimente calorice și pline de zahăr/sare doar din simpla senzație de foame.
3. Aveți grijă cât și ce consumați. Tineți un jurnal alimentar în fiecare zi, acesta vă va ajuta să vă autoeducați alimentar și să vă controlați apetitul.
4. Nu săriți peste micul-dejun. Este masa cea mai importantă din zi responsabilă de furnizarea energiei necesare pentru întreaga zi. În felul acesta veți consuma mai puțin în timpul zilei.
5. Consumați preparatele/alimentele din farfurii mici, așadar nu veți simți nevoia să o reumpleți.
6. Beți multe lichide. Săriți peste sucurile carbogazoase, optați pentru freshurile din fructe, apă plată/minerală cu lămâie/portocale/fructe de pădure și alternați consumul de băuturi alcoolice cu cele nealcoolice, păstrând un echilibru.
7. Nu uitați de activitatea fizică. Oriunde mergeți, plănuiti-vă să faceți mișcare zilnic, de orice fel.
8. Nu săriți peste gustări. Fructe/legume proaspete, semințele oleaginoase, înghețatele din fructe congelate, vor ajuta la menținerea senzației de sațietate și vor stopa mâncatul "hulpav" de la mesele principale.
9. Consumați porții mici, până apare senzația de sațietate, dacă nu, stați 15 minute și sațietatea se va instala. Nu consumați niciodată porții mari de mâncare, alfel veți avea probleme digestive.
10. Este esențial să reduceți porția de la următoarea masă, atunci când ați "abuzat" la o masă principală  și să optați pentru ceva mai light. În mod normal, organismul acumulează kilograme în plus în momentul când consumați cu 500 kcal mai mult față de rația zilnică.

Bucurați-vă de vacanță într-un mod sănătos și echilibrat, plănuiți-vă timp pentru mișcarea zilnică și nu vă limitați în a vă răsfăța organismul cu preparatele/alimentele exotice preferate, atâta timp cât vă limitați porțiile! Profitați de sezonul cald și de varietatea de culori din natură și consumați alimente proaspete și naturale!




Cu drag,

Nutriționist-Dietetician Camelia Meseșan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu